SECTIA CLINICA

CHIRURGIE GENERALA 2

         Sectia Clinica Chirurgie 2 este o sectie clinica, cu profil universitar, de asistenta medicala, invatamant universitar si cercetare stiintifica academica.
         Chirurgii compartimentului clinic sunt cadre didactice ale Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" Bucuresti sau cercetatori stiintifici atestati de Academia de Stiinte Medicale din Romania.
         Activitatea de ingrijire a bolnavilor se impleteste cu cea didactica in cadrul Facultatii de Medicina Generala a U.M.F. "Carol Davila".
         Activitatea de cercetare stiintifica a membrilor compartimentului se concretizeaza prin participarea la Programele Nationale de Cercetare Dezvoltare ale Ministerului Educatiei si Cercetarii, publicarea de tratate si carti de specialitate, articole in reviste de specialitate sau prezentari la congrese si conferinte nationale si internationale.
         Activitatea operatorie acopera intreaga gama de interventii chirurgicale din domeniul chirurgiei generale si digestive, clasica si laparoscopica.
         Chirurgii Compartimentului Clinic Chirurgie 2 ofera si consultatii de urgenta bolnavilor chirurgicali, ambulatori, indrumati in clinica de catre medicii de familie.
         Consultatiile se fac la Camera de Garda - Cabinet Chirurgie, aflat in la parterul Ambulatoriului Spitalului Colentina.
         Bolnavii care au asigurare medicala si trimitere de la medicul de familie, beneficiaza de gratuitate la consultatiile de urgenta si la internare.
         Medicul de garda, chirurg consulta si interneaza cazurile urgente 24 de ore pe zi.
         In tot cursul internarii, bolnavii au acces la consulturile medicilor din toate celelalte Clinici ale spitalului.

Servicii:
         Bolnavii sunt ingrijiti de o echipa complexa, coordonata de medicul chirurg operator.
         Din echipa fac parte:
 - chirurgul ajutor - acesta participa la investigarea si pregatirea bolnavului pentru operatie, ajuta chirurgul operator in cursul interventiei chirurgicale, participa la ingrijirea postoperatorie a bolnavului.
 - asistente - administreaza tratamentele prescrise de medicii chirurgi.
 - infirmiere - asigura necesitatile de confort, igiena si hrana ale bolnavilor.
         Dupa internare, bolnavii sunt consultati de medicii chirurgi, li se recolteaza analize si sunt investigati paraclinic pentru stabilirea diagnosticului si tratamentului adecvat.
         Pe toata perioada internarii, bolnavii cu afectiuni multiple au acces la consultul medicilor din toate celelalte clinici ale spitalului.
         Zilnic bolnavii sunt supravegheati de medicii chirurgi in cursul diminetii si revazuti seara in cursul contravizitei.
         Medicul de garda participa la supravegherea permanenta a bolnavilor internati.
         Inaintea operatiei, bolnavii sunt consultasi de catre medicul anestezist, care stabileste tipul anesteziei care va fi aplicat fiecarui pacient.
         Cu o zi inainte, bolnavii sunt pregatiti pentru operatie in mod individualizat.
         Dupa operatiile foarte complexe si de durata, pacientii raman temporar in sectia Reanimare-Terapie Intensiva iar cei cu operatii medii si mici se intorc in salon.
         Dupa operatie, ingrijirea bolnavului vizeaza reluarea alimentatiei si a tranzitului intestinal si cicatrizarea plagii chirurgicale.
         Dupa externarea din spital, bolnavii raman in atentia medicilor chirurgi, fiind chemati la control la intervale regulate de timp.

Servicii medicale:
   apendicectomii;
   cura eventratiilor;
   cura herniilor;
   gastrectomii pentru ulcer gastroduodenal;
   histerectomii;
   mastectomii;
   chirurgia hipertensiunii portale (tipurile de derivatii porto-sistematice, operatii de devascularizare ____pentru varice esofagiene sangerande);
   hepatectomii pentru tumori benigne si maligne hepatice;
   interventii pentru chist hepatic;
   interventii si reinterventii pe cai biliare, cu toata gama de procedee reconstructive;
   pancreatectomii partiale si totale pentru cancer si pancreatita cronica;
   toate tipurile de hepatectomii majore pe cale clasica si rezectii hepatice laparascopice;
   colecistectomia laparoscopica;
   cura laparascopica a herniilor hiatale;
   cura laparascopica a achalaziei;
   chirurgia laparascopica colo-rectala;
   laparascopii exploratorii si biopsice;
   rezectii hepatice laparascopice;
   splectomia laparascopica;
   operatii complexe pentru neoplasme genitale (col, corp uterin, ovar, san);
   operatii complexe pentru toate neoplasmele digestive (esofag, stomac, intestine subtiri, colon, rect);
   operatii complexe pentru toate neoplasmele retroperitonale;
   ecografie abdominala si pelvina externa, pentru aparatul digestiv, urinar si genital; ecografie ____intrarectala, intravaginala;
   ecografie tiroidiana, vasculara, mamara, membre si alte ecografii de parti moi;
   endoscopie digestiva superioara si inferioara, diagnostica si terapeutica.

Dotari:
   aparat  de coagulare cu plasma Argon;
   aparat de criochirurgie a tumorilor hepatice;
   aspiratoare;
   colangiograf  cu amplificare de imagine;
   coledoscop;
   disector de ultrasunete;
   echipament de chirurgie laparascopica;
   echipament pentru endoscopie digestiva inferioara si superioara;
   ecograf cu transductori intraoperatori si intraluminali;
   lini laparascopice (Olympus, Storz);
   sala de operatie pentru chirurgie video-endoscopica;
   sistem de monitorizare complexa si aer conditionat;
   siremobil pentru colangiografii;
   sterilizare automata a instrumentarului in blocul operator;
   sistem chirurgie endoscopica video asistata;
   ecograf cu transductor sectorial, liniar si intracavitar.

Sali de operatii:
         Clinica dispune de 1 bloc operator cu 3 sali de operatii aseptice si 1 septica, prevazute cu circuite separate.
         Salile de operatii sunt dotate cu aparatura recent achizitionata de fabricatie germana: mese multimodulare SIEMENS, lampi scialitice HANAULUX, aparate de anestezie generala IOT DRAGER.

Aparatura de inalt standard, utilizata in cursul interventiei chirurgicale:
Doua truse de chirurgie laparoscopica AESCULAP si OLYMPUS, care permite interventii chirurgicale prin incizii ale peretelui abdominal de 0,5 - 1 cm, vizualizarea si accesul asupra organelor abdominale facandu-se prin intermediul instrumentelor si camerei video miniaturizata si a sursei de lumina rece cu halogen introduse in interiorul abdomenului.

Disector cu ultrasunete SHARPLAN care permite rezectii hepatice, pancreatice si a altor organe dincolo de limitele posibile in lipsa acestuia.

Doua aparate mobile de radioscopie SIEMENS - SIREMOBIL folosite pentru colangiografii intraoperatorii in cursul interventiilor deschise si endoscopice asupra cailor biliare.

Trusa completa de endoscopie digestiva diagnostica si terapeutica OLYMPUS, permite intreaga gama de proceduri endoscopice, inclusiv sfincterotomie endoscopica, polipectomie, protezari biliare si digestive.

Cabinete de explorAri paraclinice

Cabinet de endoscopie
Are in dotare trusa completa de endoscopie digestiva, diagnostica si terapeutica OLYMPUS.
Manevre: intreaga gama de proceduri endoscopice, digestive si terapeutice, inclusiv sfincterotomie endoscopica, polipectomie, protezari biliare si digestive, ligaturi varice esofagiene.

Cabinet de ecografie
Are in dotare ecograf de productie franceza KONTRON Sigma 110,  cu transductor extern abdominal.
Manevre diagnostice si terapeutice:
    - Ecografie abdominala diagnostica;
    - Ecografie de parti moi;
    - Ecografie intracavitara;

    - Ecografie terapeutica - Punctie ecoghidata a colectiilor intraabdominale.

Cazare
Pavilionul clinicii de chirurgie a fost recent renovat complet ca infrastructura si finisari.
Dispune de rezerve cu 2 si 3 paturi, avand fiecare grup sanitar propriu si dus.
Saloanele sunt dotate cu paturi multifunctionale, mic mobilier, surse de iluminat general si individual.
Apelarea asistentei sau infirmierei se face de la un buton situat la fiecare pat.
Telefon interurban la fiecare etaj.
Exista 8 rezerve cu conditii de cazare deosebite, fiind dotate in plus cu aer conditionat, telefon si frigider.

Alte dotari
 -
sali de tratamente la fiecare etaj;
 - camera medici;
 - sala de sedinte si cursuri;
 - secretariat (computerizat);
 - fisier+arhiva (computerizate);

Medici:
Sef sectie
Conferentiar Universitar
Dr. Bogdan Mastalier
medic primar chirurgie generala;
doctor in stiinte medicale.

Sef de lucrari Universitar
Dr. Alexandru Cosmin Popa

medic specialist chirurgie generala;
doctor in stiinte medicale.

Asistent Universitar
Dr. Corina Cosma
medic primar chirurgie generala;
doctor in stiinte medicale.

Asistent Universitar
Dr. Cristian Botezatu

medic specialist chirurgie generala;
doctorand.

Asistent Universitar
Dr. Angela Madalina Lazar

medic specialist chirurgie generala;
doctor in stiinte medicale.

Asistent Universitar
Dr. Valentin Popescu

medic rezident chirurgie generala;
doctorand.

Cercetator Stiintific Principal Gr. III
Dr. Marius Petrutescu
medic primar chirurgie generala.

Cercetator Stiintific
Dr. Adrian Zarafin
medic primar chirurgie generala.

Cercetator Stiintific
Dr. Bogdan Ghita
medic primar chirurgie generala.

Dr. Constantin Tihon
medic primar chirurgie generala;
doctor in stiinte medicale.

Dr. Bota Cristina Delia
medic primar chirurgie generala.

Dr. Bouaru Ovidiu Paul
medic chirurgie generala.



Asistent sef: Georgiana Stefan 

   30 paturi  - capacitate sectie

Sectia se afla in pavilionul F.

Contact:
Pentru informatii va rugam sa ne contactati prin:

Telefoane centrala spital: (se solicita legatura telefonica catre sectie):

  +4 021 317.32.45 / +4 021 316.73.20

Telefon / fax secretariat compartiment:

  +4 021 310.73.71

 

  e-mail: chirurgie2

@spitalulcolentina.ro

 


Alte sectii din spital:

A.T.I. 1 A.T.I. 2 Ortopedie A.T.I. 2 Chirurgie CHIRURGIE GENERALA 1 CLINICA CHIRURGIE GENERALA 2 CARDIOLOGIE CHIRURGIE PLASTICA DIABET SI NUTRITIE DERMATO-VENEROLOGIE 1 DERMATO-VENEROLOGIE 2 HEMATOLOGIE DERMATOLOGIE COPII GASTROENTEROLOGIE MEDICINA INTERNA 1 MEDICINA INTERNA 2  MEDICINA INTERNA 3 NEUROLOGIE 1 NEUROLOGIE 2 ONCOLOGIE ORTOPEDIE 1 ORTOPEDIE 2 NEUROCHIRURGIE - Chirurgie spinala NEUROCHIRURGIE PNEUMOLOGIE  RECUPERARE MEDICALA  REUMATOLOGIE   UROLOGIE  PARAZITOLOGIE  MEDICINA MUNCII (Boli Profesionale)