Campania de prevenire si combatere a coruptiei, „Educatie
pentru promovarea integritătii”, derulată în parteneriat
de ASSMB - Administratia Spitalelor si Serviciilor
Medicale Bucuresti si DGA - Directia Generală
Anticoruptie, a ajuns, astăzi, la Spitalul Clinic
Colentina, unde a avut loc o primă sesiune de instruire
pentru personalul medical de la cea mai mare unitate
sanitară administrată de Primăria Muncipiului Bucuresti,
prin ASSMB.
La eveniment a fost prezent directorul general al ASSMB,
Oana SIVACHE, alături de managerul Spitalului Clinic
Colentina, Dr. Liviu OLTEAN, si reprezentantii D.G.A. -
Directia Anticoruptie pentru Municipiul Bucuresti si
Judetul Ilfov - comisar-sef Serviciul prevenire si
relatii cu publicul Ion CAZAN si comisar de politie Ion
NEACsU.
Au fost abordate subiecte legate de aplicarea
legislatiei în materie de prevenire si combatere a
coruptiei, în scopul constientizării de către angajatii
din sistemul sanitar, dar si de către cetăteni, a
consecintelor deosebit de grave ale implicării în fapte
de coruptie. De asemenea, s-a pus accentul si pe
atitudinea pe care trebuie să o manifeste toti
reprezentantii institutiilor publice în fata unor
posibile fapte ilegale.
„Coruptia în sănătate îmbracă diverse forme, de la cea
mai cunoscută - mita dată în spitale cadrelor medicale -
si până la formele mai complexe - fraudă, deturnare de
fonduri, angajări sau promovări lipsite de etică. Se
vorbeste mult despre preventie si aceasta este abordarea
corectă. Coruptia nu trebuie să mai reprezinte o barieră,
nu trebuie să mai fie pacienti care nu beneficiază de
îngrijirile de care au nevoie pentru că nu au resurse
financiare. Avem medici de care suntem foarte mândri,
care nu conditionează actul medical si îsi fac meseria
cu onestitate si profesionalism. Rolul nostru, al ASSMB,
este acela de a-i proteja, pentru că legea nu pedepseste
doar luarea de mită, ci si darea de mită, iar atunci si
pacientul trebuie să înteleagă că vine într-unul dintre
spitalele noastre si, în primul rând, trebuie să
respecte medicul. Legea nu este optională, ci
obligatorie pentru toată lumea!” - Oana SIVACHE,
director general ASSMB.
Obiectivul Campaniei „Educatie pentru promovarea
integritătii” este acela de a actiona asupra cauzelor
mai profunde ale coruptiei, abordarea nefiind limitată
la combaterea fenomenului. Accentul este pus si pe
prevenirea practicilor de coruptie si promovarea
mecanismelor care pot încuraja integritatea si
corectitudinea actului medical.
„Trebuie să prevenim actele de coruptie, să nu asteptăm
să se întâmple si abia după aceea să intervenim.
Obiectivul Strategiei Nationale Anticoruptie este acela
de identificare, analiză, evaluare si monitorizare a
riscurilor de coruptie, precum si stabilirea si
implementare a măsurilor de prevenire si control pentru
diminuarea riscurilor. Trebuie să venim cu măsuri astfel
încât aceste fapte de coruptie să fie descurajate” - Ion
CAZAN, comisar sef DGA.








|